Restaurant “La scoica”
In urma cu multi ani, cand am fost pentru prima oara in restaurantul “La Scoica” din Constanta, localul era printre cele mai cochete restaurante de pe litoralul romanesc. Bine gandit (o combinatie de specific italian si romanesc), frumos amenajat, incantator prin profesionalism, iar prezenta acvariului luminos in mijlocul salii mi s-a parut o idee excelenta. Nu-mi amintesc sa fi avut a-i reprosa ceva, am mancat o pizza foarte buna (aud ca e buna si-n ziua de astazi), iar impresia generala a fost pozitiva spre superlativ.
Sub influenta acestei impresii, anul acesta am comis imprudenta de a recomanda restaurantul “La Scoica” unor oameni care au habar ca mai exista si altceva decat pizza pe lume, in domeniul culinar. Motiv pentru care s-au asteptat sa fie impresionati, mai ales ca eu se presupune ca ma pricep. 
Norocul meu, daca-l pot numi asa, a fost ca-i insoteam, si am reusit sa mai indulcesc fiasco-ul prin farmecul personal. 
Atat cat mi-a permis vacarmul de nedescris pe care-l facea, pe de o parte, volumul muzicii, exagerat de ritmata, iar pe de alta parte adunatura de clienti aflati parca la un concurs de proaste maniere. Concurs la care pareau dornici sa se inscrie si ospatarii, din partea carora am asistat la o indolenta vecina cu nesimtirea.
Restaurantul “La scoica” era plin. Dar atat de plin incat, daca reuseai sa te strecori intre scaun si masa pentru a te aseza, era bine sa nu misti si sa nu respiri, altfel deranjai trei mese in jur. Am stat 4 oameni la o masuta de 1m/1m (cred ca exagerez deja dimensiunea), pe care, daca aveai 4 cafele si 4 racoritoare, farfuriile trebuia sa le tii pe genunchi. Un efort inutil, intrucat niciunul dintre noi nu am putut manca ce se afla in ele. Preparatele erau pregatite “cu picioarele”, nici urma de interes in respectarea vreunei retete, ingredientele, daca nu erau vechi, erau inlocuite cu ceva similar, in cel mai fericit caz. Presupun ca de-asta le iese pizza atat de buna, rastoarna pe ea tot ce ramane prin bucatarie. Portiile erau mici, cartofii congelati, prezentarea execrabila.
Ca si cireasa pe tortul cu aspect de coliva, timpul petrecut in restaurantul “La scoica” a fost o asteptare continua. Am asteptat sa ni se ia comanda, apoi sa ni se aduca mancarea, sa vina nota… la ultima parte a asteptarii ne-am ridicat si-am platit la bar. Nu c-aveam vreo treaba, dar nu mai puteam respira in mirosul de mancare si de fum.
Sursa: goingout.ro
