Nongrata

Nongrata
  • Acasă
  • Despre
  • Categorii
Acasă > Rauplatnici > Romanul rău-platnic are o restanta medie la banca de 643 €

Romanul rău-platnic are o restanta medie la banca de 643 €

iunie 3rd, 2009 admin Lasă un comentariu Du-te la comentarii

Întregul sistem bancar numără peste jumătate de milion de restanţieri persoane fizice. Intr-un an, întârzierile la plată de peste 30 de zile s-au dublat.

Tot mai mulţi români nu mai au bani pentru plata ratelor la credite, iar sumele datorate băncilor cresc cu fiecare lună. Restanţa medie a românului rău-platnic, cu credite la bănci, a ajuns la 643 de euro în luna martie, echivalentul a două salarii medii nete pe economie, potrivit datelor băncii centrale. Faţă de finele anului trecut, cifrele au crescut îngrijorător iar restanţa medie (la creditele populaţiei), mai mare de 30 de zile, s-a mărit cu 96 de euro, de la 547 de euro – adică un salariu şi jumătate. În cele trei luni, însă, şi numărul restanţierilor a crescut cu peste 61.000. Astfel, până în luna martie, la nivelul întregului sistem bancar existau aproximativ 511.200 de persoane fizice într-o asemenea situaţie, suma neîncasată de bănci fiind de 1,39 miliarde de lei (echivalentul a 328 milioane de euro). Peste 80% din această sumă, adică 1,13 miliarde de lei, sunt restanţe de peste 90 de zile, perioadă după care banca începe executarea silită. Dacă se face raportarea la luna martie a anului trecut, totalul restanţelor mai vechi de 30 de zile este de 2,2 ori mai mare, iar cele de peste 90 de zile s-au mărit de 2,6 ori.

Analiştii consultaţi de Gândul sunt de părere că cifrele nu sunt în măsură să afecteze stabilitatea sistemului bancar, chiar dacă valoarea restanţelor s-a mărit în primul trimestru.

Creditele în lei, cel mai greu de plătit

Cele mai mari restanţe s-au acumulat în cazul creditelor în lei, valoarea datoriilor mai mari de 30 de zile fiind de 974,7 milioane de lei (aproximativ 230,16 milioane de euro), cu 32% mai mari faţă de sfârşitul anului 2008.

Pe poziţia următoare se află creditele în euro, cu restanţe care totalizează 381,2 milioane de lei (90 milioane de euro), în creştere cu 68% comparativ cu decembrie 2008.

Urmează împrumuturile în alte monede, în special în franci elveţieni, cu restanţe de 32,4 milioane de lei (7,65 milioane de euro), care s-au mărit cu 68% în intervalul analizat, mai arată datele băncii centrale.

În schimb, creditele în dolari au atras cele mai puţine întârzieri la plată, totalul restanţelor în această monedă fiind de 4,1 milioane de lei (în jur de 975.000 de euro). (S.S.)

Info plus:

Restanţierii s-au împuţinat faţă de februarie

Deşi restanţele mai mari de 30 de zile au urcat cu 5% în martie faţă de luna anterioară, datele Băncii Naţionale a României arată scăderea cu 0,8% a numărului de restanţieri persoane fizice faţă de februarie. Aceeaşi reducere, şi în cazul numărului de restanţe.

Sursa: gandul.info

Categories: Rauplatnici Tags:
Comentarii (0) Trackbacks (0) Scrie un Comentariu Trackback
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.
Subscribe RSS
EBAY vaneaza escroci virtuali in Romania Taximetristii, rau-platnici la sanatate
RSS feed
  • Google
  • Youdao
  • Xian Guo
  • Zhua Xia
  • My Yahoo!
  • newsgator
  • Bloglines
  • iNezha

Categorii

Link-uri

  • Actualitati
  • Ghici Computers
  • Politia din Romania
  • Portal Piatra Neamt
  • Site Construct
  • Ziaru

Arhiva

  • noiembrie 2010
  • octombrie 2010
  • septembrie 2010
  • iulie 2010
  • iunie 2010
  • mai 2010
  • aprilie 2010
  • martie 2010
  • februarie 2010
  • ianuarie 2010
  • noiembrie 2009
  • august 2009
  • iunie 2009

Meta

  • În®istrare
  • Autentifică
SUS WordPress
Copyright © 2009-2011 Nongrata web design
Valid XHTML 1.1 and CSS 3. Termeni si conditii SiteMap