Doua pensiuni inchise pentru hrana si bautura expirate
Două pensiuni au fost închise temporar, iar 15 kilograme de produse alimentare şi băuturi expirate pe care le ofereau spre vânzare clienţilor, au fost oprite definitiv de la comercializate, la sfârşitul lunii trecute, de către comisarii pentru protecţia consumatorilor.
În acelaşi timp, alte 37 de kilograme de produse alimentare şi băuturi neconforme cu prevederile legale în vigoare au fost retrase temporar de la comercializare. Şase pensiuni turistice care serveau hrană şi băuturi clienţilor, au fost sancţionate cu suma totală de 13.000 de lei, acestea primind tot atâtea avertismente.
Comisarii pentru protecţia consumatorilor au verificat, la finele lunii trecute, 12 pensiuni şi un hotel din judeţul Neamţ, toate fiind descoperite cu abateri flagrante de la legislaţia în domeniu.
Doi dintre operatorii economici nu deţineau certificate de clasificare, alţi doi nu aveau afişate la loc vizibil aceste certificate şi toţi nu afizau tarifele de cazare. Unii nu afişau tarifele de cazare sau le afişau dar erau ambigue astfel încât consumatorii erau duşi în eroare. Turiştilor nu le era adusă la cunoştinţă lista cu serviciile suplimentare oferire de structurile de cazare, iar cântarele ultilizate în bucătării pentru cântărirea hranei aveau verificare metrologică expirată. Comisarii au depistat la două pensiuni ca foloseau produse alimentare expirate la prepararea mâncarurilor. La o pensiune erau vândute băuturi răcoritoare expitate de 6 – 29 de zile, drept pentru care agentul economic ce deţinea structura de cazare a fost sancţionat cu 4.000 de lei. La o altă pensiune, clienţii erau serviţi cu cabanos expirat de 11 zile, frişcă la spray expirată de 54 de zile, bere fără alcool cu data limită de consum depăşită cu 68 de zile. Pentru aceasta abatere, operatorul economic a fost sancţionat cu 3.000 de lei şi, în ambele cazuri, a fost dispusă măsura de oprire definitivă de la comercializare a produselor respective.
“În verificările noastre la pensiuni şi un hotel, am constatat că listele-menu pentru consumatori nu ofereau informaţii asupra cantităţii nete a porţiei de mâncare oferite. La majoritatea operatorilor controlaţi au fost identificate, în spaţiile de depozitare, produse din grupa <carne porc/vită/pui>, porţionate şi congelate în unitate, care nu aveau etichete care să conducă la identificarea corectă a produsului şi nici informaţii asupra datei congelării. La un singur operator economic, nu se respectau prevederile legale privind fumatul în spaţiile publice”, a declarat Nicoleta Nica, director coordonator al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ.
sursa: realitateamedia.ro