Justitie de rasul curcilor: Magistrat corupt – medaliat de procurorul general al Romaniei
Într-o ţară în care mai toţi “semnează ca primarul” zi de zi se reuşeşte “performanţa” de a acorda tot soiul de diplome şi medalii unor oameni care nu le merită, dar au avut norocul ca numele lor să apară pe listele speciale.
Urmând modelul băsescian (preşedintele ţării a medaliat un fost torţionar comunist), procurorul general al României a medaliat 108 foşti procurori, printre care şi un magistrat nemţean judecat pentru infracţiuni de corupţie. Este vorba despre celebrul Eugen Ioan Radu, care a condus Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamţ şi a ieşit la pensie la scurt timp după ce a fost trimis în judecată pentru că a luat şpagă.
Premierea a avut loc vinerea trecută (2 iulie), la Bucureşti, cu ocazia aniversării Zilei Justiţiei, într-un cadru pretenţios. Astfel, Laura Codruţa Kovesi le-a oferit, câte o diplomă şi o medalie, celor 108 procurori pensionaţi în perioada iunie 2009 – 1 iulie 2010. La eveniment a participat şi procurorul Graţiana Isac, vicepreşedinte al CSM, dar şi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DIICOT.
Fostul prim procuror nu este la prima sa premiere de acest gen. El a mai fost medaliat în 2002 (pe vremea în care nu avea probleme cu legea). Atunci, la propunerea CSM, magistratului i-a fost conferită diploma Meritul judiciar clasa I, pentru “contribuţia importantă pe care a adus-o la înfăptuirea actului de justiţie şi rezultatele meritorii obţinute în activitate”.
Mită de 700 de euro
Procesul fostului magistrat Eugen Radu se află pe rolul Curţii de Apel Bacău şi ameninţă să dureze ani buni dacă e să ne luăm după seria de amânări cu care a început. În dosar sunt nouă inculpaţi, printre care fostul procuror târgnemţean şi patru poliţişti. Mai sunt inculpaţi Vasilică Harpa, subcomisar la Poliţia Tîrgu-Neamţ (acuzat de fals intelectual, uz de fals şi favorizarea infractorului), la fel ca şi Mihai Preda, Bogdan Vasiliu şi Gheorghe Sava, agenţi la aceeaşi instituţie (acuzaţi de fals intelectual şi uz de fals). De asemenea, Andrei Dragoş Ţugui a fost inculpat de procurorii Departamentului Naţional Anticorupţie pentru trafic de influenţă, iar Mihaela Lungu, Adrian Lipan şi Marian Lipan – pentru complicitate la cumpărare de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă.
Totul a pornit de la un accident produs de o femeie, la sfârşitul lunii august a anului 2008.Ea nu a acordat prioritate, a acroşat un moped şi a accidentat un tânăr în vârstă de 17 ani. Etilotestul a indicat că şoferiţa avea o îmbibaţie alcoolică de 0,48 miligrame/ litru, în aerul expirat, iar femeia a fost dusă la spital pentru calcularea alcoolemiei.
Autoturismul nu era înmatriculat, iar Harpa împreună cu Sava şi Vasiliu au falsificat procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, omiţând să insereze orice fel de date sau împrejurări privind vătămarea corporală a unei persoane. În august 2008, Ţugui i-a pretins denunţătoarei 2.500 de euro, susţinând că are influenţă pe lângă angajaţii de la medicină legală şi-i poate obţine diminuarea alcoolemiei. Cererea s-a realizat prin intermediul lui Marian Lipan, Adrian Lipan şi Mihaela Lugu. De asemenea, agentul Preda a primit de la femeie 300 de euro pentru a trece sub tăcere accidentarea celui cu mopedul; poliţistul urmând să se abţină de la orice demers în vederea administrării în cauză a unei recalculări a alcoolemiei. În fine, magistratul Eugen Radu a pretins şi primit 700 de euro, pentru a da o soluţie favorabilă, de Neîncepere a Urmăririi Penale în respectivul dosar.
Înfipt bine pe “picioruşe”
Răuvoitorii, neputându-şi explica longevitatea în funcţie a procurorului Radu (care a fost şef de parchet din 1994 până în 2009), vorbesc despre relaţiile strânsă prietenie dintre fostul magistrat şi procurorul Ilie Picioruş. Acesta din urmă a devenit celebru după ce a cerut efectuarea unei expertize psihiatrice post-mortem (gafă unicat) în cazul Cristian Panait. Probabil aşa s-ar putea explica şi faptul că procurorul general al României a medaliat un magistrat corupt, mânjind imaginea celorlalţi magistraţi (medaliaţi şi ei) pentru că şi-au dovedit profesionalismul, pe parcursul activităţii. Însă, invocarea unor relaţii de acest tip poate fi o simplă răutate din partea unor oameni care nu au altă treabă decât să analizeze cine cu cine merge la bairamuri, în concedii sau în weekend-uri relaxante la vreo cabană de vânătoare. Asta ca să nu mai vorbim despre relaţiile de cumetrie pe care le stabilesc unii magistraţi “onorabili” chiar cu interlopii pe care ar trebui să-i trimită după gratii…
În altă ordine de idei, cea mai dură păcăleală pe care au primit-o colegii procurorului Radu, magistraţi de rang superior de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, a avut loc pe 1 aprilie 2009. Atunci, procurorii nemţeni s-au trezit că, prin decizia Parchetului General, fostul magistrat Radu era delegat, timp de trei luni, pe funcţia de şef al Secţiei de urmărire penală. Postul rămăsese vacant după pensionarea procurorului Georgian Oprişan, dar, legal, nu putea fi ocupat decât de un magistrat care are grad de parchet judeţean şi nu de parchet local, cum avea Eugen Ioan Radu. Însă, dacă tocmai Parchetul General a trecut peste lege (şi peste cutume) ca să pună pe o funcţie cheie – chiar şi temporar – un procuror de la o unitate inferioară în rang, înseamnă că a avut deplină încredere în competenţa lui Radu. Normal, ca o confirmare a carierei fulminante pe care a avut-o fostul procuror târgnemţean, a venit şi premierea făcută la Bucureşti. Probabil diploma şi medalia primite de la procurorul general al României îi vor folosi lui Eugen Radu ca să se apere în faţa instanţei, când va trebui să răspundă acuzaţiilor de luare de mită.
Procurorul cu trei case
Magistratul pensionar Eugen Radu, care i-a atras atenţia procurorului general al României, de s-a hotărât Kovesi să-l premieze pentru “înalta competenţă din carieră”, nu avea probabil nevoie mare de cei 700 de euro, pe care i-a primit şpagă (şi pentru care este judecat) dacă e să ne luăm după conţinutul ultimei sale declaraţii de avere. Astfel, conform sursei citate, Eugen Ioan Radu are o casă în oraşul Târgu-Neamţ, un apartament în aceeaşi localitate şi un alt apartament în municipiul Piatra-Neamţ. Radu mai are un autoturism marca Opel şi o pensie grasă care-i asigură “potenţa” financiară ca să-şi plătească datoriile (de 40.000 de euro şi 33.000 de lei) la BCR. Credem noi că-i mai rămân destui bani să-şi plătească bine şi avocaţii care-l apără în procesul intentat de DNA.
Reversul medaliei – procurori de nota 10
Tot vineri, la Bucureşti, Laura Codruţa Kovesi a acordat diplome şi medalii altor trei procurori nemţeni pensionaţi. Este vorba despre Ion Fălticeanu, Elena Lavric şi Nicolae Păuna, toţi de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ. Prin premierea făcută, procurorul general al României şi-a arătat respectul şi mulţumirea pentru profesionalismul de care aceşti magistraţi au dat dovadă în perioada în care au lucrat.
sursa: realitateamedia.ro